Christopher Low, economist şef al companiei americane FTN Financial, a declarat într-un interviu, că reforma promovată de China la această oră, afectează creşterea economiei pe termen scurt, dar va ajuta la creşterea acesteia pe termen lung.
Economistul american a afirmat că reforma în sistemul financiar şi în alte domenii, impusă de guvernul de la Beijing , ar putea duce la încetinirea ritmului de creştere a economiei chineze în a doua jumătate a anului în curs, dar din punct de vedere al proiecţiei pe termen lung, măsurile vor ajuta China să devină mai puternică. Anul viitor, economia chineză va cunoaşte o creştere semnificativă datorită aplicării acestor reforme.
China a promis realizarea convertibilităţii RMB-ului sub cont de capital, motiv pentru care e posibil ca pe viitor cursul monedei să afecteze exporturile Chinei, a explicat Low.
Un alt aspect discutat a fost faptul că autorităţile locale au sprijinit financiar în ultimii ani, o serie de proiecte de construcţie, ceea ce a constituit un factor important de stimulare a creşterii economice dar reversul acestei acţiuni e problema datoriilor locale acumulate, situaţie care a stârnit mult interes în rândul analiştilor, a mai spus Low.