Potrivit raportului, în ultimii 30 de ani, creşterea comerţului internaţional a depăşit cu mult creşterea producţiei globale, fapt vizibil în ascensiunea entităţilor economice în curs de dezvoltare. Cota Chinei în exporturile mondiale a crescut de la 1% din 1980, la 11% în 2011. În clasamentul comerţului mărfurilor globale din 2012, cele mai mari patru ţări exportatoare au fost China, SUA, Germania şi Japonia, iar cele mai mari patru ţări importatoare au fost SUA, China, Germania şi Japonia.
În ceea ce priveşte tendinţele viitoare ale comerţului global, raportul menţionează că există mulţi factori care ar afecta comerţul internaţional în viitor, precum populaţia tot mai mare, investiţiile, tehnologia, energia şi alte resurse naturale, costurile de transport, structura socială şi altele. Directorul general al OMC, Pascal Lamy, a declarat că este foarte util ca viitoarea structură a comerţului să fie concepută ţinând cont de aceşti factori. Doar aşa oamenii îşi vor aminti că promovarea dezvoltării comerţului aduce contribuţii esenţiale la dezvoltarea omenirii în viitor.