Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
SUA şi Germania vor depune eforturi pentru crearea unei zone transatlantice de liber comerţ
2013-06-20 16:29:04 cri-1
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut miercuri o convorbire cu preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, aflat în vizită în Germania, în cadrul căreia cei doi lideri şi-au exprimat susţinerea creării unei zone transaltlantice de liber comerţ.

Merkel a arătat la conferinţa de presă organizată după convorbire că cooperarea germano-americană este bazată pe o prietenie de decenii. Lumea, aflată în schimbare, se confruntă cu multe provocări noi iar crearea zonei transatlantice este o astfel de provocare, Germania şi SUA tratând zona de liber comerţ ca pe o componentă-cheie pentru întărirea parteneriatului bilateral. Zona de liber comerţ europeano-americană are o semnificaţie importantă pentru Germania şi Europa, motiv pentru care spune Merkel, va depune personal, eforturi, pentru promovarea construirii acesteia.

La rândul său, Obama a relevat că Germania reprezintă un partener comercial important al Statelor Unite. Construirea zonei transatlantice de liber comerţ va aduce celor două părţi creşterea economică şi dezvoltarea pieţei muncii, reprezentând în acelaşi timp un semnal pentru liberalizarea comerţului mondial.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China