Peste 70% dintre angajatorii chestionaţi în cadrul unui studiu realizat de
furnizorul de servicii HR "51job" din China au declarat că vor recruta mai mulţi angajaţi în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu 2012.
Numărul locurilor de muncă publicate în aprilie 2013 pe internet a fost de 2,66 milioane, în China, cu 174 mii mai mult faţă de luna precedentă, o creştere de 19% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În al doilea trimestru al acestui an, domeniile imobiliar, IT, afacerile on-line, software-ul oferă cele mai multe locuri de muncă.
În zona Golfului Bohai şi în oraşele Beijing, Tianjin, Qingdao, Jinan şi Dalian a fost înregistrată cea mai mare cerere de locuri de muncă.