Economia franceză a crescut cu 0,1% în al doilea trimestru, comparativ cu primele trei luni ale anului, potrivit datelor preliminare prezentate luni de Banca Franţei, banca centrală a ţarii. Indicele industrial evaluat pentru luna aprilie a.c., a crescut la 84 de la 83 cât era în martie, iar cel al preţurilor de consum şi servicii, a rămas neschimbat. Valoarea producţiei industriale a crescut uşor, ca şi volumul produselor vândute, însă ţinând cont că volumul comenzilor e insuficient, producţia industrială va scădea din nou, în curând, potrivit raportului BF.