Beijingul speră ca partea britanică să respecte preocupările majore ale părţii chineze, să ia măsuri eficiente pentru ca relaţiile bilaterale să reia făgaşul dezvoltării sănătoase, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying.
Declaraţia a fost făcută după ce primul ministru David Cameron a afirmat miercuri, în faţa Parlamentului de la Londra, că Marea Britanie recunoaşte Tibetul ca parte integrantă a teritoriului Chinei, că autorităţile britanice nu sprijină "independenţa Tibetului", respectă suveranitatea Chinei şi doreşte să construiască o relaţie puternică şi pozitivă cu Beijingul.
Răspunzând unei întrebări referitoare la poziţia exprimată de David Cameron, Hua Chunying a reafirmat că Tibetul este o parte inseparabilă a teritoriului Chinei, iar problemele tibetane sunt afaceri interne ale Chinei. Oficialul chinez a mai arătat că Dalai este un exilat politic care vrea să dezintegreze China sub pretext religios. În acest sens, China se opune ferm întâlnirilor oricăror lideri din alte ţări cu Dalai, sub orice formă, şi se exprimă împotriva amestecului în treburile interne ale Chinei.