Liderul suprem nord-coreean, Kim Jong-un, a convocat o şedinţă operativă de urgenţă vineri dimineaţa, ordonând pregătirea de atacuri cu rachete strategice ca răspuns la participarea bombardierelor americane invizibile la exerciţiile de tragere din Coreea de sud, a relatat Agenţia centrală de presă nord-coreeană.
Potrivit relatării, liderul de la Phenian, a aprobat planul de acţiune cu rachete strategice pentru a fi posibilă atacarea teritoriului american şi bazelor militare ale acesteia din regiunea Pacific şi Coreea de Sud, în orice moment.
Kim Jong-un consideră că acţiunea Washingtonului constituie o manifestaţie de forţă faţă de poziţia intransigentă a Phenianului şi un ultimatum pentru declanşarea unui război nuclear în peninsula Coreeană. Forţele revoluţionare nord-coreene vor da o contralovitură nucleară necruţătore, răspunzând provocării cu o luptă dreaptă, a mai spus liderul nord-coreean.


][











