Preşedintele Comitetului Permanent al Adunării Naţionale a Reprezentanţilor Poporului din China, Wu Bangguo, a declarat, vineri, într-un raport prezentat în cadrul sesiunii, că anul viitor, trebuie promovată pe multiple planuri guvernarea în conformitate cu legile. De asemenea, trebuie acordată o atenţie mai mare rolului guvernării în conformitate cu legea în toate activităţile administrative şi sociale ale ţării.
Controlul şi supravegherea exercitării puterii, monitorizarea şi sprijinirea instituţiilor de stat să-şi exercite puterile în limitele legilor şi ale procedurilor legale, vor fi întărite.
În ce priveşte activităţile forului legislativ, Wu Bangguo a menţionat că trebuie accelerată elaborarea unui program de legiferare pentru următorii cinci ani, examinarea în continuare a unor legi importante - Legea bugetului, Legea brevetelor şi Legea privind protecţia mediului.