Coreea de Nord va continua programul de lansare a satelitului "Steaua Strălucitoare-3" şi a rachetei cu rază lungă de acţiune, informează Agenţia Centrală de Presă (KCNA). Deciziile au fost adoptate în cadrul reuniunii Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncii din Coreea de Nord, desfăşurate, luni, la Phenian.
În cadrul reuniunii s-a mai hotărât să fie sărbătorite în mod grandios împlinirea a 65 de ani de la proclamarea Coreei de Nord şi împlinirea a 60 de ani de la "câştigarea războiului de eliberare naţională". Cu aceste ocazii, la Phenian vor avea loc parade militare, demonstraţii populare şi alte activităţi sărbătoreşti.
În cadrul rezoluţiilor aprobate s-a subliniat că Republica Populară Democrată Coreeană va continua programul de lansare a satelitul "Steaua Strălucitoare-3" şi a rachetei cu rază lungă de acţiune, solicitându-se Armatei Poporului Nord-Coreean să menţină ridicată starea de alertă în vederea acestor evenimente.