UNESCO a organizat, recent, la Paris, prima conferinţă mondială privind educaţia populară, la care au participat ţările membre ale organizaţiei, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale de profil, organizaţiilor obşteşti şi din partea unor institute de cercertare.
Succesele obţinute în domeniul educaţiei, dar şi eforturile şi contribuţiile aduse de China la dezvoltarea educaţiei în ţările în curs de dezvoltare au fost apreciate de participanţi la conferinţă.
Adjunctul ministrului chinez al Învăţământului, Hao Ping, a declarat că şi în viitor China va participa activ la programul ONU "Mai întâi educaţia", susţinând dezvoltarea educaţiei şi solicitând guvernelor lumii să sprijine mai mult ţările în curs de dezvoltare, în acest domeniu.