Cel de-al 18-lea Congres Naţional al Partidului Comunist Chinez şi-a închis lucrările miercuri, la Beijing. În ultimele zile politicienii, analiştii şi mass media din străinătate au acordat o deosebită atenţie desfăşurării congresului.
Abbas Zaki, membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, şi-a exprimat convingerea în interviul acordat recent RCI, că după încheierea congresului, China va avea un spaţiu şi mai amplu pentru dezvoltare. Popoarele din întreaga lume sunt convinse că China va avea în viitor, o şi mai mare contribuţie la dezvoltarea umanităţii.
Cotidianul spaniol El Pais arată într-un articol că măsurile adoptate de PCC, între care întărirea democraţiei în interiorul partidului, promovarea reformei sistemului politic etc., corespund intereselor pe termen lung ale poporului chinez. În afară de aceste decizii, revizuirea Statutului PCC arată că partidul reuşeşte să ţină pasul cu realitatea cotidiană a lumii, bazându-şi acţiunile pe o teorie obiectivă şi amplă.
Cotidianului italian La Stampa a acordat o atenţie deosebită obiectelor de discuţii din cadrul lucrărilor congresului, privind democraţie şi lupta împotriva corupţiei.