Monica Bârlădeanu a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă într-un film străin în cadrul Festivalului „Golden Rooster" („Cocosul de aur„) din China.
Ea confirmă, astfel, că este una dintre cele mai talentate actriţe ale momentului. Invitată specială la Festivalul „Golden Rooster&100 Flowers", echivalentul chinezesc al Oscarurilor, Monica a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă într-un film străin.
Prestaţia sa din pelicula "Francesca" i-a impresionat atât de tare pe asiatici, încât aceştia i-au acordat trofeul aproape pe nerăsuflate. Monica a ţinut să îi mulţumescă, în mod deosebit, inclusiv pe pagina de Facebook, lui Bobby Păunescu, regizorul, scenaristul şi producătorul filmului, dar şi fostului ei iubit. "Un actor nu poate străluci cu adevărat, dacă nu are un regizor bun. Îţi multumesc, Bobby", a notat Monica Bârlădeanu.
Pelicula "Francesca", produsă de casa de filme Mandragora s-a bucurat de succes la mai multe festivaluri internaţionale, obţinând premii în Italia, Spania şi Turcia. Şi în China a fost primit cu căldură de public.