Cel puţin 36 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste o sută au fost rănite în coliziunea dintre două feriboturi, luni seara, în largul insulei Lamma, lângă Hong Kong, au anunţat, marţi, surse oficiale locale.
Peste 120 de persoane se aflau la bordul celor două ambarcaţiuni, care după ciocnire s-au scufundat. Peste o sută de răniţi au fost transportaţi de urgenţă la mai multe spitale. Nouă dintre aceştia sunt în stare gravă.
Oficiul pentru Afacerile Zonelor Hong Kong şi Macao de pe lângă Consiliul de Stat al Chinei a transmis, marţi, guvernatorului din Hong Kong, un mesaj în care exprimă condoleanţe celor decedaţi, compasiune şi solitudine celor răniţi şi familiilor acestora. De asemenea, în mesaj se arată că guvernul central va oferi tot sprijinul necesar.