Ziarul Renminribao a publicat miercuri un editorial în care condamnă ''soluţia'' guvernului japonez de a cumpăra, în mod ilegal, insulele Diaoyu. În articol se menţionează că guvernul chinez urmăreşte îndeaproape evoluţia incidentului şi îşi menţine dreptul de a lua măsurile ce se impun pentru menţinerea integrităţii sale teritoriale. Dacă Japonia persistă în această atitudine în mod voit şi arbitrar, va fi obligată să-şi asume responsabilitatea pentru consecinţele grave care pot recurge din această stare de fapt.
Declaraţia conform cărora Insulele Diaoyu ar reprezenta parte integrantă a teritoriului Japoniei, nu respectă istoria şi jurisprudenţa şi încalcă consensul stabilit iniţial de conducerile celor două ţări, reprezentând astfel o provocare chiar la adresa tratatelor încheiate în urma războiului mondial antifascist.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hong Lei, a reafirmat ca reacţie la această declaraţie, că Insulele Diaoyu sunt parte a teritoriului chinez încă din antichitate, fapt ce se bazează pe dovezi istorice şi legale de necontestat. Acţiunile adoptate unilateral de partea niponă sunt ilegale şi inutile iar partea chineză se va opune cu fermitate oricăror astfel de încercări. Urmărim îndeaproape evoluţia incidentului şi vom adopta măsurile necesare pentru menţinerea integrităţii teritoriale a statului chinez, a mai precizat Hong Lei.
În editorial se mai subliniază că guvernul nipon trebuie să înţeleagă că China urmăreşte dezvoltarea paşnică, autoapărarea şi menţinerea suveranităţii teritoriale, iar anii în care naţiunea chineză putea fi intimidată au trecut şi nu se vor întoarce.