Premierul chinez, Wen Jiabao, a organizat, joi, în Marea Sală a Poporului din Beijing, o ceremonie solemnă de întâmpinare a cancelarului german, Angela Merkel, sosit în vizită în China.
După ceremonie, cei doi şefi de guvern au purtat convorbiri, apoi au prezidat în comun cea de-a doua rundă de consultări guvernamentale chino-germane. Cei doi lideri au participat, după consultări, la ceremonia de semnare a unor documente de colaborare chino - germane şi au avut întâlniri cu reprezentanţi ai mass-media.
După vizită la Beijing, Angela Merkel se va deplasa în oraşul Tianjin din nordul Chinei. Cancelarul german este însoţit în vizită de 9 miniştri şi secretari de stat, inclusiv ministrul de Externe, ministrul Finanţelor, ministrul Economiei, alături de reprezentanţi ai cercurilor economice şi comerciale, precum preşedinţii companiilor Siemens, şi Volksvagen.
Aceasta este cea de a 6-a vizită a Angelei Merkel în China, în ultimii şapte ani, de când a preluat funcţia de cancelar al Germaniei.