Potrivit unui articol publicat de prestigioasa revistă americană Nature, cioburile descoperite recent într-o cavernă din provincia Jiangxi din sud-estul Chinei, sunt considerate cele mai vechi vase din ceramică din lume. Acestea atestă faptul că istoria folosirii ceramicii în China datează cu 20 de milenii în urmă, cu 2000 - 3000 de ani mai devreme decât în alte regiuni ale lumii.
Experţii de la Universitatea Harvard au afirmat că aceste fragmente de ceramică ar putea fi primele ustensile de bucătărie din istoria omenirii. Vasele ar fi fost folosite la fiertul alimentelor, mai spun experţii.