Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Negocierile pentru formarea cabinetului grec au eşuat
2012-05-16 19:37:50 cri-1

Negocierile pentru formarea cabinetului grec, la care au participat liderii grupurilor politice au eşuat şi vor fi organizate, din nou, alegeri generale în luna iunie, a anunţat preşedinţia Greciei.

După alegerile parlamentare din 6 mai, liderii celor trei mari partide politice din parlament au încercat, prin rotaţie, să formeze cabinetul, însă nu au reuşit. Şi încercarea preşedintelui Greciei, Karolos Papoulias de a forma Executivul a eşuat. Grupurile politice din Grecia nu au reuşit să rezolve divergenţele legate de continuarea sau nu a măsurilor financiare de austeritate.

Situaţia politică din Grecia constituie şi un important subiect de discuţie în cadrul întâlnirii dintre liderii Germaniei şi al Franţei. Cancelarul german, Angela Merkel a avut, marţi, la Berlin, prima întâlnire cu noul preşedinte francez, Francois Hollande. Cei doi şi-au exprimat speranţa că Grecia va rămâne în zona euro. Merkel a afirmat că cele două ţări vor face eforturi maxime pentru a ajuta Grecia să realizeze creşterea economică, însă Atena trebuie să-şi respecte acordurile deja încheiate.

Potrivit altor surse, preşedintele Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde a declarat, marţi, într-un interviu acordat televiziunii France 24, că posibilitatea ca Grecia să se retragă "ordonat" din zona euro creşte în prezent.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China