Mai multe bănci chineze au lansat, în ultima vreme, măsuri care să vină în sprijinul dezvoltării întreprinderilor mici şi micro. Printre astfel de măsuri, se numără o relaxare a creditelor pentru aceste întreprinderi, lansarea unor produse bancare potrivite micro-întreprinderilor, stabilirea unor instituţii bancare favorabile acestor companii şi altele.
Promovarea întreprinderilor mici şi micro reprezintă o prioritate a sistemului bancar din ţara noastră, pentru care Comisia de Monitorizare şi Administrare a Sectorului Bancar din China a lansat, în 2011, o serie de politici privilegiate.