Ministrul iranian de Externe, Ali Akabar Salehi, a declarat că ţara sa nu acceptă condiţiile prealabile stabilite pentru negocierile programate pe 14 aprilie. Acestea ar urma să aibă loc între Iran şi cele şase puteri:SUA, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania.

Potrivit presei americane, SUA şi alianţii săi occidentali au stabilit ca şi condiţii prealabile pentru reluarea negocierilor închiderea imediată a instalaţiei nucleare de la Fordow şi oprirea producţiei de uraniu îmbogăţit cu concentraţie de 20%.
Oficialul iranian a spus că cele două tabere au opinii şi poziţii diferite dar trebuie să se ajungă la un consens în cursul negocierilor.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a declarat duminică că prezenţa mai multor portavioane americane în regiunea Golfului e doar "o mobilizare de rutină", nu are nimic de-a face cu problema nucleară iraniană.


][











