Preşedintele Chinei, Hu Jintao, şi omologul său american, Barack Obama, aflaţi la Seul, capitala Coreei de Sud, la Summitul privind Securitatea Nucleară, au avut luni după-amiază o întâlnire, prima între cei doi lideri de stat din anul acesta. În acest context, dincolo de politicile bilaterale şi relaţiile economic-comerciale, toţi ochii sunt aţintiţi asupra celor doi preşedinţi de superputeri pentru a înregistra dacă aceştia vor schimba opinii privind problema siriană, problema nucleară iraniană, situaţia Peninsulei Coreene şi alte probleme internaţionale
Vicepreşedintele chinez, Xi Jinping, a efectuat luna trecută o vizită în Statele Unite. Cu această ocazie, China şi SUA au ajuns la consens privind construirea unui parteneriat bazat pe respect şi avantaj reciproc.