China va acţiona alături de comunitatea internaţională, în cadrul Fondului Monetar Internaţional(FMI) şi al G20, pentru sprijinirea Europei în contracararea crizei datoriilor, a declarat presei, ministrul adjunct al finanţelor, Zhu Guangyao, care participă la Ciudad de Mexico la reuniunea miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20.
Ministrul chinez spune că aşa cum au reafirmat în repetate rânduri conducătorii statului, China are toată încrederea că Europa va reuşi să facă faţă crizei datoriilor, că liderii europeni vor avea înţelepciunea şi capacitatea de a face faţă provocărilor actuale. În prezent, Europa depune eforturi, iar China sprijină UE, Banca Centrală Europeană şi FMI să depună eforturi comune pentru depăşirea situaţiei.