Administraţia aeroportului din Frankfurt, Germania, declară că toate activităţile se desfăşoară normal chiar dacă peste 200 de salariaţi sunt în grevă. Nu se înregistrează probleme datorită faptului că sunt pregătiţi pentru astfel de situaţii, mai spun cei din administraţie.
Sindicatul german pentru singuranţă aeriană GdF a organizat la 16 februarie o grevă de avertizare la care au participat în jur de două sute de controlori de pe aeroportul din Frankfurt. Sindicatul a declanşat o nouă grevă luni. Sindicatul GdF consideră că nivelul salariilor controlorilor şi al personalului de sol este mai scăzut decât prevăd standardele de salarizare şi au cerut administraţiei să le mărească. Administraţia aeroportului consideră că cererea de măriri salariale este excesivă. Până acum, negocierile dintre cele două părţi nu au obţinut nici un rezultat.