Poziţia Chinei în problema Siriei este consecventă şi clară, a declarat, marţi, la Beijing, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe,Hong Lei.
Liga Arabă a anunţat, nu demult, că poziţia guvernului de la Beijing, în problema Siriei, s-a schimbat. În legătură cu aceasta, Hong Lei a spus că partea chineză urmăreşte, îndeaproape, evoluţia situaţiei din Siria şi este îngrijorată faţă de escaladarea crizei, care duce la moartea şi rănirea civililor şi afectează pacea şi stabilitatea din Orientul Mijlociu. Partea chineză îndeamnă guvernul sirian şi părţile implicate să înceteze imediat şi complet toate acţiunile violente, să demareze dialogul politic necondiţionat pentru discutarea programului şi mecanismului de reformă politică multilaterală.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că Beijingul consideră că întreaga comunitate internaţională trebuie să respecte pe deplin suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Siriei, precum şi opţiunea independentă a poporului sirian şi se opune intervenţiei militare în Siria sau impulsionării forţate a aşa-numitei "schimbări a puterii" în această ţară. Partea chineză susţine opiniile ţărilor arabe privind încetarea imediată a acţiunilor violente, protejarea civililor sirieni, oferirea de ajutoare umanitare Siriei şi evitarea amestecului militar