Vicepreşedintele chinez Xi Jinping a participat joi la un simpozion la nivel înalt, pe agricultură, organizat în statul Iowa. Cu acest prilej, vicepreşedintele Xi a prezentat propunerea concretă în trei puncte privind aprofundarea schimburilor şi cooperărilor chino-americane în domeniu agriculturii. Liderul chinez s-a referit la ridicarea randamentului producţiilor din agricultură, economisirea resurselor naturale, ocrotirea mediului, consolidarea schimburilor de informaţii şi experienţe ştiinţifice în domeniu şi colaborarea pentru asigurarea securităţii alimentare în întreaga lume.
Xi a precizat că ministerele agriculturii din cele două ţări vor semna un program de cooperarea strategică în domeniu agriculturii, în care se vor clarifica ţintele şi priorităţile de colaborare. El şi-a exprimat convingerea că schimburile şi cooperările bilaterale din acest domeniu au o perspectivă frumoasă pentru ambele state.