Peste 2.000 de copii au participat, zilele trecute, în Parcul Victoria din Hong Kong, la un concurs de pictură organizat în scopul strângerii de fonduri pentru reconstrucţia ţinutului Yushu din provincia Qinghai, unde în aprilie 2010 a fost înregistrat un seism de 7,1 grade pe scara Richter.
Concursul a fost organizat sub egida Fundaţiei Naţiunilor Unite pentru Copii din Hong Kong, şi a avut ca temă principală "Casa mea de vis".
Toţi cei peste 500 de mii de dolari hongkonghezi strânşi vor fi destinaţi pregătirii dascălilor şi reconstruirii şcolilor din Yushu.