Relatările potrivit cărora Uniunea Europeană (UE) va amâna sancţiunile petroliere împotriva Iranului sunt "nejustificate", a declarat, joi, Michael Mann, purtătorul de cuvânt al înaltului comisar european pentru politică externă şi securitate.
Preluând o declaraţie a unui diplomat european, agenţia Reuters a transmis că ţările membre UE sprijină propunerea privind amânarea sancţiunilor petroliere pentru ca firmele lor să îşi recupereze restanţele din comerţul cu Iranul. Potrivit ralatărilor, în acest scop, uniunea va amâna cu şase luni măsurile privind interzicerea importului de petrol şi cu trei luni interzicerea importului de produse petrochimice.
Michael Mann a mai arătat că multe mijloace de informare în masă speculează pe marginea sancţiunilor petroliere europene împotriva Iranului, însă Uniunea Europeană nu a luat nicio decizie până la acest moment. Mann a mai arătat că "este imposibil să fie amânat un lucru care nu este încă hotărât".


][











