
Port-avionul "USS John Stennis"
Sursa foto: www.xinhuanet.com
Purtătorul de cuvânt al aplicaţiei militare maritime iraniene de mare amploare "Velayat-90", Mohammad Mousavi a declarat, joi, că un avion militar iranian de recunoaştere a observat, în zona unde se execută aceste manevre, un port-avion american, care a fost filmat şi fotografiat. Port-avionul este "USS John Stennis", unul dintre cele mai mari vase militare americane de acest gen.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Little a declarat, miercuri, că port-avionul "USS John Stennis" şi crucişătorul "USS Mobile Bay" erau în drum spre o misiune periodică şi că au trecut prin Strâmtoarea Hormouz. El a avertizat că orice acţiune de tulburare a transportului în această zonă este intolerabilă.
Forţele militare maritime iraniene au început în 24 decembrie anul acesta, o aplicaţie militară de mare anvergură în sudul Iranului şi care durează 10 zile.


][











