Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din China, Hong Lei a declarat, joi, la Beijing, că o politică de dezvoltare şi ajutorare activă şi flexibilă pentru China va contribui la cooperarea chino-europeană într-un sens mai larg şi corespunde cu interesele şi nevoile comune ale celor două părţi.
Conform relatărilor, Comisia Europeană a decis ca începând din 2014 să reducă ajutorul acordat celor 19 entităţi economice emergente, precum China, India, Brazilia şi altele şi să pună accentul pe acţiunile de ajutorare ale ţărilor mai puţin dezvoltate. Referitor la această decizie, Hong Lei a afirmat că partea chineză consideră dezvoltarea cooperării ca fiind o componentă importantă a relaţiilor chino-europene. Prin dezvoltarea cooperării şi extinderea schimburilor în multiple domenii, China şi Europa au răspuns împreună la provocările globale şi şi-au creat avantaje reciproce.