Discuţiile dintre Abbas şi Meshal au durat circa două ore. Aceasta este prima discuţie oficială dintre cele două părţi din 2007 încoace, când organizaţia Hamas a ocupat cu forţa Fâşia Gaza. În timpul convorbirii, cei doi lideri au discutat în principal despre procesul politic din Palestina, exprimându-şi dorinţa de colaborare şi sprijinire a poporului palestinian. Cele două părţi au ajuns la unele consensuri, inclusiv pe tema eliberării reciproce de prizoniei, pregătirilor comune pentru alegerile generale şi opunerea asupra ocupării Israelului. Totuşi, cei doi lideri nu au discutat problema înfiinţării unui guvern de coaliţie. După convorbiri, preşedintele Mahmoud Abbas a declarat că între cele două părţi nu există divergenţe pe temele discutate. La rândul său, Khaled Meshal a reliefat că dialogul a deschis o nouă pagină istorică.
În anul 2007, Mişcarea Hamas a ocupat cu forţă Fâşia Gaza, producând o separare a Palestinei. Până în luna mai 2010, sub medierea părţii egiptene, fracţiunile Fatah şi Hamas au ajuns la o înţelegere de pace potrivit căreia se va înfiinţa un guvern de tranziţie, format din personalităţi indepedente. Acestea vor avea ca sarcină să asigure pregătirile pentru alegerile generale, care vor fi organizate în decurs de un an. Dar, cele două formaţiuni au divergenţe esenţiale cu privire la formarea guvernului de tranziţie, mai ales asupra problemei dacă actualul premier al guvernului palestinian, Salam Fayyad, poate ocupa sau nu o funcţie în guvernul de tranziţie. De aceea, acordul de înţelegere nu a putut fi materializat.