Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China va aduce contribuţii şi mai mari la combaterea schimbărilor climatice globale
2011-11-23 19:39:40 cri-1
Reuniunea Naţiunilor Unite privind schimbările climatice va avea loc, la sfârşitul lunii noiembrie şi la începutul lunii decembrie anul acesta, la Durban, în Africa de Sud. În ajunul acestui eveniment important, China a publicat, marţi, Cartea Albă privind politica şi acţiunile adoptate de ea pentru a face faţă schimbărilor climatice. Vicepreşedintele Comitetului de Stat pentru Dezvoltare şi Reformă, Xie Zhenhua a dat, recent, unele explicaţii în legătură cu acest document.

China se află, acum, în perioada industrializării şi urbanizării. O dată cu dezvoltarea economică, creşte volumul emisiilor de gaze cu efect de seră. În perioada celor 3 programe cincinale de dezvoltare, din 2000 pânî în 2015, guvernul chinez a lansat măsuri concrete pentru economisirea energiei, exploatarea energiilor regenerabile, etc. În calitate de ţară în curs de dezvoltare, China depune mari eforturi pentru controlarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Xie Zhenhua a arătat:

„China este o ţară în curs de dezvoltare şi trebuie să valorifice propriile avantaje, ca unul care a venit din urmă. Trebuie să evităm greşelile făcute de ţările dezvoltate în procesul industrializării şi urbanizării. O dată cu dezvoltarea, China trebuie să controleze eficient emisiile de gaze cu efect de seră."

Eforturile Chinei au obţinut rezultate evidente. Potrivit datelor publicate, marţi, în Cartea Albă, în perioada 2006 - 2010, au fost închise, în ţara noastră, termocentralele mici cu puterea instalată totală de 76,82 milioane de kilowaţi. Au fost eliminate capacităţile de producţie de oţel cu tehnologie înapoiată de 72 de milioane de tone şi capacităţile de producţie de fontă de 120 de milioane. Pentru următorii cinci ani, China a stabilit obiectivul clar pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon pe unitate de PIB şi a consumului de energie pe unitate de PIB. Xie Zhenhua a spus:

„China n-a fost sprijinită de nimeni cu bani şi cu tehnologie. Dar a luat, deja, măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În perioada celui de-al 11-lea program cincinal de dezvoltare, consumul de energie pe unitate de PIB s-a redus cu circa 20%. În cel de-al 12-lea program cincinal de dezvoltare, vom reduce emisiile de dioxid de carbon cu o cantitate de circa 1,5-1,6 miliarde de tone. O dată cu dezvoltarea economică, China ia măsuri eficiente pentru controlarea emisiilor de gaze cu efect de seră."

Vorbind despre apropiata reuniune a ONU privind schimbările climatice, oficialul chinez a subliniat:

„La reuniune vom susţine poziţia ţărilor în curs de dezvoltare. Promisiunile făcute în Protocolul de la Kyoto trebuie să fie respectate cu stricteţe. Toate ţările trebuie să-şi onoreze promisiunile, să-şi asume răspunderea comună, dar diferenţiată. Aceasta reprezintă baza încrederii politice."

Domnul Xie Zhenhua a arătat că la negocierile de la apropiata reuniune de la Durban, trebuie să fie rezolvată problema de fond. În primul rând, din 2010 până în 2012, ţările dezvoltate trebuie să ofere, în fiecare an, un fond de 10 miliarde de dolari, în total 30 de miliarde, pentru combaterea schimbărilor climatice globale. China speră ca la reuniunea de la Durban să se înregistreze progrese pozitive, progrese pe multiple planuri şi echilibrate. Iar guvernul de la Beijing va juca, în continuare, un rol activ şi constructiv în procesul de combatere a schimbărilor climatice globale.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China