Membru important al OCS, China se străduieşte să promoveze cooperarea economică regională din cadrul organizaţiei. La reuniune, premierul Chinei, Wen Jiabao a prezentat o propunere în nouă puncte care vizează promovarea cooperării pragmatice în cadrul organizaţiei.
„Secolul 21 este unul al relansării generale şi al dezvoltării comune a zonei euro-asiatice. În calitate de ţară care deţine preşedinţia prin rotaţie a OCS, China doreşte ca alături de toate părţile să contribuie activ la elaborarea şi punerea în practică a planului de dezvoltare pentru următorii zece ani în domeniile politic, economic, financiar, al transporturilor, energiei, telecomunicaţiei, agriculturii, învăţământului, tehnico-ştiinţific, cultural şi în combbaterea calamităţilor naturale."
Propunerea prezentată de Wen Jiabao cuprinde luarea de măsuri active pentru promovarea circulaţiei, în mod liber între ţările membre, a mărfurilor, capitalului, a tehnologiilor şi a serviciilor, introducerea unui sistem de cooperare în finanţare pe multiple planuri şi căi, lărgirea continuă a cooperării în convertirea şi decontarea în monezi naţionale şi intensificarea coordonării politicilor macroeconomice şi financiare între ţările membre, precum şi accelerarea conectării directe în transporturi, energie şi telecomunicaţie, promvarea exploatării energiilor nucleară, solară şi eoliană, etc.
Anul acesta se împlinesc 10 ani de la înfiinţarea Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai. China deţine din iunie, anul acesta, preşedinţia prin rotaţie a OCS. La finalul discursului, Wen Jiabao şi-a exprimat convingerea că organizaţia se va dezvolta şi mai mult, în viitor. El a spus:
„Suntem convinşi că pe baza solidă întemeiată în primii zece ani şi prin unitatea şi cooperarea între ţările membre şi prin eforturi susţinute, obiectivele propuse pentru următorii zece ani vor putea fi realizate cu certitudine, aducând astfel contribuţii mai mari la promovarea păcii şi dezvoltării mondiale."