Reuniunea anuală a celei de-a şasea ediţii a Forumului pentru Guvernarea Internetului (FGI), cu o durată de patru zile a început, marţi, la Nairobi. Peste 1.500 de experţi din mai mult de o sută de ţări au participat la acest eveniment, care are tema "Acces, evoluţie, libertate, inovare, Internetul - catalizatorul schimbării".
Forumul a fost iniţiat de fostul secretar general al ONU, Kofi Annan, cu scopul de a promova durabilitatea, siguranţa şi stabilitatea Internetului, pentru ca acesta să se dezvolte în mod sănătos. Secretarul permanent la Ministerul Presei şi Comunicaţiei din Kenya, Bitange Ndemo a declarat la ceremonia de deschidere că discuţiile vor fi axate pe problemele legate de crimele şi de siguranţa pe Internet, precum şi pe Internetul mobil, creativitatea, libertatea de exprimare, intimitatea personală sau drepturile de proprietate intelectuală.
Secretarul general adjunct al ONU, Thomas Stelzer a arătat că Forumul oferă o platformă importantă participanţilor de a purta discuţii deschise, cuprinzătoare şi pline de dinamism. Ei vor beneficia de schimburi de opinii şi de experienţă.
Participanţii au vizitat şi studiat, cu o zi înainte, folosirea largă a tehnologiilor informatice în domeniile educaţiei şi sănătăţii în Kenya.