Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură ( FAO ) s-a întrunit, pe 18 august, la Roma, într-o consfătuire la nivel înalt, pentru a discuta măsurile destinate contracarării crizei cerealelor din Cornul Africii. Participanţii au subliniat că trebuie acordată atenţie cauzelor crizei pentru prevenirea înrăutăţirii, în continuare, a acesteia.
FAO consideră că seceta, conflictele regionale şi preţul ridicat al cerealelor provoacă criza cerealelor în zonă. Însă rădăcinile crizei le constituie investiţii insuficiente în agricultură şi administrarea ineficientă a resurselor naturale.
În cadrul consfătuirii s-au stabilit o serie de măsuri, printre care asigurarea ajutoarelor în alimente, acordarea de subvenţii populaţiei locale pentru cumpărarea de cereale. În plus s-a decis luarea unor acţiuni de sprijin pentru rezolvarea cauzelor problemelor, inclusiv ameliorarea gestionării resurselor de apă, lărgirea suprafeţei de irigaţii, etc.