Democraţii şi republicanii din Congresul SUA au ajuns la un acord privind ridicarea plafonului datoriei, evitând astfel intrarea ţării în incapacitatea de plată, a anunţat duminică, preşedintele Barack Obama.
Şeful statului american a spus că acordul prevede, în primul rând, reducerea cheltuielilor publice cu o mie de miliarde USD în următorii zece ani. Bugetul public va fi cel mai scăzut din ultima jumătate de secol, însă sumele alocate educaţiei şi cercetării vor fi asigurate.
Acordul mai prevede înfiinţarea unei comisii formate din membrii celor două partide, comisie care să identifice noi posibilităţi de reducere a cheltuielilor înainte de luna noiembrie a.c. Totodată, se urmăreşte eliminarea instabilităţii legate de datoria publică, care va ajuta SUA să evite în următoarele 6 - 12 luni o nouă criză.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Casa Albă, plafonul datoriei publice va fi ridicat cu cel puţin 2.100 miliarde USD, iar deficitul va fi redus cu 1.500 miliarde USD.