Guvernul Regiunii Administrative Speciale a mai organizat, după ceremonia înălţării steagului, o recepţie la "Hong Kong Convention and Exhibition Centre". Şeful Regiunii, Donald Tsang Yam-kuen a ţinut un discurs cu această ocazie, în care a arătat că metropola îşi va putea depăşi dificultăţile, dacă locuitorii vor fi sinceri şi înţelegători unii cu alţii, şi dacă vor participa la afacerile publice cu o atitudine pragmatică şi armonioasă.