Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Wen Jiabao: Preţurile mărfurilor sunt controlabile în China
2011-06-24 20:24:40 cri-1

Preţurile mărfurilor din China sunt controlabile şi vor scădea treptat, a declarat premierul chinez, Wen Jiabao, într-un articol apărut în ediţia din 24 iunie a ziarulului britanic "Financial Times".

În primele cinci luni ale acestui an, Indicele Preţurilor de Consum (CPI) s-a menţinut în jurul de 5%. În luna mai, CPI a crescut cu 5,5% faţă de perioada similară a anului precedent, creând un record în ultimele 34 de luni.

Wen a subliniat că guvernul chinez are ca prioritate menţinerea stabilităţii preţurilor la mărfuri şi a adoptat o serie de măsuri cum ar fi întărirea controlului pieţei financiare, dezvoltarea producţiei, asigurarea aprovizionării şi creşterea ratei rezervelor obligatorii pentru depozitele bancare. Aceste măsuri au început să dea rezultate. Autorităţile chineze au convingerea că tendinţa de majorare a preţurilor va fi ţinută sub control anul acesta.

Amintim că, potrivit obiectivului iniţiat la începutul anului de către guvernul chinez, în acest an ritmul de creştere a preţurilor mărfurilor va fi în jur de 4%.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China