John Bryson, nominalizat de preşedintele american Barack Obama pentru funcţia de ministru al Comerţului a declarat, marţi, că va adopta o serie de măsuri pentru ridicarea competitivităţii companiilor americane, pentru impulsionarea exportului şi pentru crearea mai multor locuri de muncă, dacă nominalizarea sa va fi aprobată de Congres.
Bryson a arătat că, în prezent, redresarea economiei din SUA este prea lentă şi există, încă, instabilitate în recreşterea acesteia. Bryson a promis că va simplifica supravegherea firmelor şi că va introduce un sistem pentru stimularea investiţiilor străine.