Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Economia chineză evoluează într-o creştere stabilă
2011-06-14 20:14:30 cri-1
Indicii macro-economici, din luna mai, în ţara noastră, au fost daţi, astăzi, publicităţii. Cifrele nu prea optimiste au stârnit îngrijorare faţă de posibila scădere a economiei chineze. Purtătorul de cuvânt al Biroului de Stat pentru Statistică din China, Sheng Laiyun a declarat că, în momentul de faţă, economia chineză îşi continuă ritmul de creştere rapidă şi stabilă, evoluând în direcţia de macro-control stabilită.

Printre indicii economici publicaţi, indicele preţurilor de consum (CPI) a cunoscut, în luna mai, o creştere de 5,5%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, fiind la cel mai ridicat nivel din acest an. Faţă de această situaţie, purtătorul de cuvânt al Biroului de Stat pentru Statistică din China, Sheng Laiyun a precizat că tendinţa de majorare excesivă a preţurilor a fost ţinută sub control, într-un anumit sens. El a spus:

„Din punctul de vedere al ritmului de creştere faţă de luna precedentă, tendinţa de majorare a preţurilor, din ultima perioadă a fost ţinută sub control. CPI a înregistrat o creştere cu doar 0,1% faţă de luna precedentă, aproape la acelaşi nivel cu cea din luna precedentă. Iar indicele preţurilor la producători (PPI) a avut o creştere de 0,3% faţă de luna precedentă, cu 0,2 procente mai mici, faţă de ritmul de creştere din luna aprilie, în timp ce preţurile de achiziţie ale producătorilor au înregistrat o scădere de 0,5% faţă de luna precedentă. Deci, într-un anumit sens, putem spune că măsurile de macro-control au dat rezultate."

Valoarea adăugată realizată de întreprinderile industriale de amploare şi valoarea totală a vânzărilor cu amănuntul a produselor de larg consum au continuat tendinţa de creştere mică. Prima a înregistrat o creştere de 13,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, o scădere consecutivă în ultimele două luni, în timp ce valorarea totală a vânzărilor cu amănuntul a produselor de larg consum a avut o scădere de 0,2 procente, faţă de luna precedentă. Vestea bună e că investiţiile au avut un ritm de creştere rapidă. În primele cinci luni, investiţiile în fonduri fixe, în China au cunoscut o creştere de 25,8%, cu 0,4 procente mai mult faţă de luna aprilie, ceea ce a constituit un puternic sprijin pentru creşterea economiei.

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China