Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
În viitorii cinci ani, China va depune eforturi sporite pentru îmbunătăţirea mediului ambiant
2011-06-03 20:01:43 cri-1
„Comunicatul privind situaţia mediului din China 2010" arată că, în anul 2010, unii indici despre calitatea mediului din China au continuat să cunoască o îmbunătăţire. Situaţia mediului în ansamblu rămâne, însă, în continuare foarte serioasă. În viitorii cinci ani, Ministerul Protecţiei Mediului va depune eforturi sporite pentru perfecţionarea situaţiei mediului din ţară.

Li Ganjie, ministru adjunct al Protecţiei Mediului a făcut, în dimineaţa zilei de 3 iunie, o prezentare a situaţiei reflectate în documentul amintit. Datele arată că, în aerul din mediul urban din toată China, concentraţia bioxidului de sulf este, în medie, pe an, de 0,034 miligrame pe un metru cub, ajungând la gradul II stabilit de stat privind calitatea atmosferică şi a mediului. Cifra cunoaşte o scădere cu 2,8 procente faţă de anul precedent şi 19 procente faţă de 2005. Li Ganjie a arătat că, în ciuda unei situaţii îmbunătăţite a mediului, în viitorii cinci ani, protecţia mediului se confruntă cu o situaţie severă.

„În perioada celui de-al 12-lea program cincinal, întâmpinăm o situaţie foarte serioasă în domeniul protecţiei mediului. Aceasta deoarece structura sectoarelor economice, structura energetică şi etapa în care se află dezvoltarea economiei şi societăţii chineze exercită presiuni mari asupra activităţii de protecţie a mediului. În unele regiuni, poluarea mediului este foarte gravă. Ponderea emisiilor poluante ale sectoarelor şi ramurilor importante, cum sunt industria grea şi industria chimică, din emisiile poluante ale industriilor rămâne tot foarte ridicată. Noua problemă de poluare a mediului creată de deşeurile electronice devine tot mai gravă. Intrăm în perioada predispusă la producerea incidentelor de mediu şi a accidentelor de poluare a acestuia. Unele contradicţii cauzate de poluarea mediului devin tot mai ascuţite."

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China