Astăzi, 23 mai, se împlinesc 60 de ani de la eliberarea paşnică a Tibetului. În cei 60 de ani, această regiune s-a transformat dintr-o societate izolată şi înapoiată într-una deschisă, prosperă şi civilizată. Viaţa tibetanilor de rând a cunoscut schimbări profunde.

"Înainte de eliberare eram sclav în zona străzii Bajiao. Atunci, unde lucram, acolo locuiam. Nu aveam o casă proprie, nici mâncare nu aveam. Ne potoleam foamea cu piele de bou învelită în unt şi ne mulţumeam doar cu tsampa. Acum, nu vorbim doar de cei din oraşe, dar şi cei de la sate, au orez şi zarzavaturi".

Aşa povesteşte Yeshe Lodro vizitatorilor din provincia Sichuan, în timp ce serveşte ceai şi unt în sufrageria de la etaj din casa lui. Yeshe Lodro are 77 de ani şi provine dintr-o familie de iobagi. Ca fiul din multe alte familii de iobagi, a devenit sclav de mic. După eliberarea paşnică a Tibetului în anul 1951, Yeshe Lodro a intrat la o şcoală de stat pentru pregătirea cadrelor din Tibet, primind astfel educaţie. După absolvire, Yeshe Lodro a devenit membru al primului lot de poliţie rutieră din zonă. După ieşirea la pensie, Yeshe Lodro şi-a transformat casa în pensiune. El spune că acum are un salariu lunar 3.650 yuani şi duce o viaţă foarte fericită. El este martor al transformărilor din zona străzii Bajiao.

Dorje Tseten, de 81 de ani, este un alt martor al schimbărilor uriaşe petrecute în Tibet. El a plecat din Tibet în anul 1959 şi s-a întors în locul natal în 1999. La rebeliunea din anul 1959 din Tibet, la instigarea a puţini reacţionari, el şi alţi tibetani necunoscători ai adevărului, fuseseră siliţi să plece în India, unde a hoinărit 40 de ani. El a spus:

"Era atunci un mare haos. Circula zvonul că chinezii de naţionalitate han mănâncă oameni. Mulţi au început să fugă. Ajunşi acolo, am aflat că nobilii şi-au pregătit de mult, iar noi, oameni de rând, nu aveam nimic. Vremea caldă şi umedă, diferenţele de alimentaţie şi limbaj ne-au creat multe dificultăţi. Trăiam doar din ajutorul mic oferit de comunitatea internaţională".

Traiul pe socoteala altora a generat un dor puternic faţă de locul natal în rândul tibetanilor. Ei culegeau pe furiş toate informaţiile despre Tibet cu ajutorul radioului şi revistelor. În anul 1985, Dorje Tseten a primit permisiunea să îşi viziteze rudele din Tibet şi a rămas uimit de ceea ce a văzut aici.

Din anii '80 ai secolului trecut, peste 2.000 de tibetani stabiliţi în străinătate s-au întors în Tibet. Ei beneficiază de facilităţi în ceea ce priveşte primirea locuinţei, a terenurilor şi animalelor domestice. Unii dintre aceştia au fost aleşi chiar în forul legislativ şi consultativ. Acum, copiii lui Dorje Tseten au deschis un magazin la Lahsa. O nepoată învaţă la şcoală. Toţi duc o viaţă fericită şi liniştită. Dorje Tseten a spus:

"La punerea în funcţiune a magistralei feroviare Qinghai - Tibet, am fost invitaţi să călătorim cu primul tren până la Qinghai pentru a trăi experienţa schimbărilor din Tibet. Oficialii ne vizitează de fiecare sărbătoare. Mă simt norocos şi onorat că m-am întors în patria mea".

Aşa cum spune Dorje Tseten, în cei 60 de ani, viaţa tibetanilor s-a schimbat şi îmbunătăţit profund. Credinţa religioasă a tibetanilor a fost respectată şi protejată. Din anii '80 ai secolului trecut, Guvernul central şi autorităţile locale din Tibet au alocat peste 700 de miloane yuani şi au oferit o cantitate mare de aur şi argint, precum şi alte materiale, pentru a repara o serie de obiective religioase. În anul 2007 au mai fost alocate 570 de milioane yuani pentru renovarea şi protejarea unor temple şi relicve culturale importante.

În momentul de faţă, sunt redechise, după renovare, peste 1.700 de temple unde locuiesc peste 46 de mii de călugări. Pentru tibetanii de rând, Tibetul se află acum în cea mai bună perioadă din istorie.