Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Asociaţia Chineză pentru Transporturi Aeriene se opune energic perceperii de către UE a unei taxe pentru emisiile de bioxid de carbon
2011-05-11 20:18:20 cri-1
Potrivit unei informaţii oferite de Asociaţia chineză pentru Transporturi aeriene, în legătură cu faptul că de anul viitor toate zborurile regulate în UE vor fi obligate să plătească o taxă pentru emisiile de bioxid de carbon, a fost trimisă pe 2 mai o delegaţie la Bruxelles pentru negocieri cu oficiali ai Comisiei Europene.

Pe 19 noiembrie 2008, Parlamentul European şi Comisia Europeană au adoptat un proiect de lege prin care au decis să includă companiile aeriene de transport internaţional în sistemul ETS al UE, adică în sistemul european de tranzacţionare a emisiilor de bioxid de carbon. Prin urmare, de la 1 ianuarie 2012, toate zborurile regulate din UE vor fi supuse acestei legi. Companiilor aeriene le vor fi acordate anumite cote de emisii de gaze cu efect de seră, iar pentru ceea ce depăşeşte acest volum fiecare trebuie să plătească.

Conform documentului UE, 33 de companii aeriene de stat şi private din partea continentală a Chinei, Hong Kong şi Macao sunt incluse pe lista UE. În legătură cu aceasta, Zhu Qingyu, director al Departamentului pentru Cercetări de Piaţă al Asociaţiei Chineze pentru Transporturile Aeriene a declarat într-un interviu acordat presei:

„UE lansează printr-o lege sistemul obligatoriu ETS. Toate companiile implicate trebuie să-şi cumpere cota de emisii de bioxid de carbon, dar ceea ce poate contribui cu adevărat la reducerea emisiilor substanţelor poluante este tehnologia. Or, astfel de tehnologii se află în posesia puterilor occidentale care le folosesc drept un mijloc pentru a aduna bani."

Potrivit prevederilor legii europene, începând din 2012 cotele de emisii de bioxid de carbon ale companiilor aeriene se vor reduce de la an la an. Odată cu extinderea reţelei de curse aeriene, companiile aeriene vor avea de plătit taxele ce cresc de la an la an pentru cursele lor. După cum a evaluat Asociaţia Chineză pentru Transporturile Aeriene, doar Compania Aeriană Internaţională a Chinei are de plătit în 2012 mai mult de 200 de milioane de yuani pentru emisiile de bioxid de carbon, iar această cifră va ajunge la 730 de milioane de yuani în 2020. În prezent, mai multe companii aeriene chineze intenţionează să-şi mărească numărul de linii internaţionale, iar piaţa europeană este una importantă. Zhu Qingyu a făcut un calcul:

" China este o ţară emergentă. Numărul turiştilor chinezi care pleacă în Europa cunoaşte o creştere în medie anuală de peste 10%. Taxele plătite de companiile aeriene chineze pentru emisiile de bioxid de carbon s-ar ridica la în jur de trei miliarde de yuani în 2020."

Companiile aeriene sunt şi mai îngrijorate că alte state vor urma practica UE, deoarece Australia şi Noua Zeelandă intenţionează să aplice şi ele sistemul ETS.

După cum a informat Asociaţia Chineză pentru Transporturile Aeriene, Compania Aeriană Internaţională din China, Compania Aeriană din Sudul Chinei şi Compania Aeriană din Estul Chinei au plătit deja taxe pentru ca în colaborare cu Asociaţia de Transport Aerian Internaţional şi companiile aeriene din SUA să intenteze UE un proces. Zhu Qingyu a declarat:

„Dorim de asemenea ca guvernul chinez să adopte o lege, chiar să ia măsuri administrative pentru a face faţă practicii iraţionale şi nedrepte a UE."

Asociaţia Chineză pentru Transporturi Aeriene şi companiile aeriene chineze au subliniat că dacă UE nu îşi anulează, revizuie sau amână aplicarea sistemului ETS şi cele două părţi nu pot ajunge la o înţelegere, ea va propune energic guvernului chinez să adopte contramăsuri şi mai aspre împotriva zborurilor companiilor aeriene ale statelor membre ale UE în China.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China