Guvernele unor ţări trebuie să valorifice resursele sanitare şi să înfiinţeze la nivel naţional un mecanism care vizează îmbunătăţirea sănătăţii la femei şi copii, a declarat recent secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Margaret Chan Fung Fu-chun.
Oficialul OMS a făcut această declaraţie cu ocazia unei conferinţe din Tanzania, la Dar es Salaam. Ea a spus că deşi unele ţări au mobilizat resurse, nu s-au obţinut rezultatele aşteptate în domeniul îmbunătăţirii sănătăţii femeilor şi a copiilor.
Potrivit informaţiilor, în Africa numărul gravidelor decedate ocupă aproape 50% din cel mondial în timp ce populaţia africană reprezintă doar 12 procente din cea mondială. Tot în Africa, rata mortalităţii copiilor de sub 5 ani ocupă 49% din cifra la nivel internaţional. Cifrele arată că ţările africane în curs de dezvoltare se confruntă încă cu provocări mari în ceea ce priveşte reducerea mortalităţii la femei însărcinate şi copii.