Discursul lui Li Changchun în Parlamentul României
Li Changchun, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al C.C. al P.C. Chinez, aflat într-o vizită oficială de prietenie în România, a ţinut miercuri,13 aprilie, un discurs în Parlamentul României. El şi-a exprimat dorinţa ca cele două ţări să depună eforturi comune pentru a aduce o nouă vitalitate tradiţionalei prietenii dintre cele două popoare, pentru ca relaţiile multilaterale de prietenie, cooperare şi parteneriat dintre China şi România să treacă într-o nouă etapă.
Li Changchun a aruncat mai întâi o privire retrospectivă asupra istoriei îndelungate a schimburilor prieteneşti chino-române şi a procesului de dezvoltare a relaţiilor bilaterale. El a arătat:
"În ciuda unei distanţe geografice mari între China şi România, prietenia dintre cele două popoare are tradiţii vechi şi cu largi perspective."
România este cea de-a treia ţară din lume care a recunoscut Republica Populară Chineză după naşterea Chinei Noi în anul 1949. În anul 1971, România, ca ţară co-autor al proiectului de rezoluţie, a sprijinit restabilirea locului legitim al Chinei în Organizaţia Naţiunilor Unite. În anul 2008, a avut loc un puternic cutremur de pământ în Wenchuan, provincia Sichuan. Guvernul şi poporul român a întins imediat o mână de ajutor poporului chinez, acordându-i importante ajutoare băneşti şi materiale. Poporul chinez nu va uita niciodată sentimentele de profundă prietenie ale poporului român, a subliniat liderul chinez.
Pentru ca şi mai mulţi români să cunoască China de azi, Li Changchun a prezentat parlamentarilor români aspectele dezvoltării economice şi sociale a ţării noastre. El a spus:
"Cu eforturile asidue depuse în cei peste 60 de ani de la proclamarea R.P. Chineze şi mai ales în cei peste 30 de ani de la aplicarea politicii de reformă şi deschidere, Partidul Comunist Chinez, conducând poporul de diferite naţionalităţi, a găsit cu succes o cale de dezvoltare care corespunde condiţiilor concrete ale ţării. Aceasta este calea socialistă cu specific chinezesc."
El a arătat că recent Adunarea Naţională a Reprezentanţilor Poporului din China - forul legislativ suprem al ţării, a examinat şi aprobat cel de-al 12-lea program de dezvoltare economică şi socială a ţării. În document a fost stabilită ţinta dezvoltării Chinei în următorii cinci ani, punând o bază de o semnificaţie decisivă pentru realizarea multilaterală a unei societăţi cu o viaţă decentă până în anul 2020.
Li Changchun a relevat că, la fel ca şi China, România este confruntată cu sarcinile de dezvoltare a economiei, de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale poporului şi de promovare a dezvoltării tuturor compatimentelor societăţii. În această situaţie, există multe oportunităţi rar întâlnite pentru promovarea relaţiilor multilaterale de prietenie, cooperare şi parteneriat între China şi România. El a făcut o propunere în patru puncte privind dezvoltarea pe mai departe a relaţiilor de prietenie chino-române:
"1. Să intensificăm schimburile de vizite la nivel înalt, pentru întărirea încrederii politice reciproce. 2. Să aprofundăm schimburile economice şi comerciale, pentru o dezvoltare comună. 3. Să lărgim schimburile umanitare, pentru consolidarea bazei prieteniei. 4. Să promovăm cooperarea chino-europeană, pentru realizarea unei prosperităţi comune."
Li Changchun a subliniat că poporul chinez şi poporul român sunt legate sufleteşte şi prietenia chino-română are perspective frumoase. Indiferent cum se va schimba situaţia internaţională, politica Chinei de a dezvolta relaţiile multilaterale de prietenie, cooperare şi parteneriat cu România nu se va schimba în nici un caz.