Anul trecut, Indicele Preţurilor de Consum din China a fost de 3,3%. Iar înainte de 6 aprilie anul acesta, rata dobânzii pentru depunerile bancare la termen de un an a fost de 3%. De fapt, presiunile de inflaţie din China sunt deja relativ serioase. La sesiunile anuale ale celor două foruri supreme, legislative şi consultative, ce au avut loc în martie la Beijing, premierul Consiliului de Stat Wen Jiabao a menţionat clar că în anul acesta, ritmul anual de creştere a Indicelui Preţurilor de Consum va fi controlat sub 4%.
Începând de la sfârşitul anului trecut, guvernul central de la Beijing a luat o serie de măsuri pentru oprirea creşterii rapide a preţurilor şi pentru reducerea influenţelor negative aduse de inflaţie. Şi Banca centrală din China a luat măsurile corespunzătoare, cum sunt: mărirea ratei fondurilor de rezervă pentru depozitele bancare, creşterea ratei dobânzii de referinţă, punerea în circulaţie a obligaţiilor şi biletelor de bancă etc. Iar autorităţile locale din diferite localităţi au depus mari eforturi pentru creşterea producţiilor agricole, pentru reducerea costului de circulaţie a acestor produse şi pentru mărirea ofertei de pe piaţă. Domnul Yuan Gangming este de părere că toate aceste măsuri trebuie să fie adoptate în continuare. El a spus:
"În afară că valorificarea mijloacelor monetare, consolidarea administraţiei în domeniile de producţie şi circulaţie reprezintă un alt aspect important pentru oprirea creşterii rapide a preţurilor. Trebuie să-i acordăm un sprijin şi mai puternic pentru producerea produselor agricole, evitând ca presiunile de mărire a costului de producţie să fie transferate în domeniul de consum. Toate măsurile eficace trebuie să fie continuate pentru combaterea inflaţiei."