Consiliul European a aprobat recent o decizie potrivit căreia este gata să ofere sprijin militar pentru asistenţa umanitară în Libia dacă Departamentul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al ONU prezintă o cerere.
Într-un comunicat dat publicităţii de către Consiliul European se arată că această decizie este menită să acorde sprijin în procesul de aplicare a rezoluţiilor 1970 şi 1973 ale ONU. Sprijinul militar va fi desfăşurat pentru asigurarea evacuării refugiaţilor şi organizarea asistenţei umanitare. Comandamentul trupelor care vor îndeplini această sarcină se află în capitala Italiei şi cuprinde efective care numără 600 - 1000 de militari.