Ambasadorul Chinei la Chişinău, Fang Li, s-a întâlnit miercuri cu noul ministru al Sănătăţii moldovean, Andrei Usatîi.
Ambasadorul chinez a declarat că s-au terminat lucrările de construcţie a Centrului de Medicină Tradiţională Chinezească, proiect realizat cu ajutorul părţii chineze. Instituţia se va deschide publicului în martie anul curent. Moldovenii vor putea să beneficieze de servicii de medicină chinezească de înalt nivel fără să plece din ţară. Guvernul Chinei acordă o importanţă specială cooperării cu Republica Moldova în domeniul pregătirii personalului medical şi îi invită pe reprezentanţii Republicii Moldova să participe în continuare la cursurile de pregătire organizate în China. Fang Li şi-a exprimat speranţa că ajutorul Chinei va aduce beneficii poporului moldovenesc.
Usatîi a mulţumit guvernului şi poporului chinez pentru contribuţia la medicina şi sănătatea poporului moldovean. El şi-a exprimat dorinţa să menţină o cooperare strânsă cu ambasada Chinei şi să facă mai multe eforturi pentru aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul sănătăţii şi promovarea dezvoltării relaţiilor între cele două state.