Referitor la faptul că PIB-ul Chinei din 2010 l-a depăşit cel al Japoniei, China ajungând astfel a doua entitate economică a lumii, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Ma Zhaoxu, a declarat marţi că indiferent cum se dezvoltă, în rolul său de membru responsabil al comunităţii internaţionale, China va urma cu fermitate drumul dezvoltării paşnice şi îşi va juca rolul cuvenit în menţinerea păcii mondiale şi promovarea dezvoltării comune.
Oficialul chinez a mai arătat că PIB-ul este unul dintre indicatorii economici esenţiali pentru evaluarea puterii economice a unei ţări dar nu şi singurul. În dezvoltarea economiei, China mai are o serie de probleme evidente, cum sunt dezvoltarea neechilibrată, necoordonată şi nedurabilă. China are o populaţie de 1,35 de miliarde de locuitori. Potrivit statisticilor Fondului Monetar Internaţional, PIB-ul pe cap de locuitor al Chinei se situează pe locul 100 în lume, această cifră reprezentând mai puţin de jumătate din media PIB-ului pe cap de locuitor la nivel mondial.
Vorbitorul a mai subliniat că în ultimii ani, PIB-ul ţării noastre a cunoscut o creştere foarte mare şi a crescut continuu volumul total al economiei, fiind realizate rezultate remarcabile. China va aplica în continuare strategia de deschidere caracterizată prin avantajul reciproc şi va aprofunda cooperarea economică cu toate ţările lumii, cu scopul de a promova dezvoltarea economică regională şi internaţională.