Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 33 au fost rănite în urma unui accident feroviar care a avut loc în estul Germaniei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce un tren de pasageri s-a ciocnit cu un marfar, după cum a anunţat Poliţia germană.
Accidentul a avut loc în landul Saxonia-Anhalt, în apropiere de oraşul Magdeburg. Trenul de pasageri, HarzElbeExpress, circula pe o singură secţiune de cale ferată, între Magdeburg şi Halberstadt. Cauza accidentului nu este cunoscută încă. Un purtător de cuvânt al companiei care deţinea trenul, Veolia, a declarat că vehiculul are o capacitate de circa 100 de persoane. În momentul producerii accidentului, la bord se aflau aproximativ 45 de persoane.