Menţinerea contactelor strânse între şefii de stat chinez şi american, crearea mecanismului de dialog strategic şi economic şi a celui de consultări la nivel înalt în domeniul schimburilor umanitare între China şi SUA dovedesc progresul obţinut în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state, a arătat la 5 ianuarie şeful diplomaţiei chineze, Yang Jiechi, în cadrul convorbirilor cu secretarul de stat american, Hillary Clinton.
Yang Jiechi şi-a exprimat convingerea că vizita de stat din ianuarie a preşedintelui chinez Hu Jintao în Statele Unite va arăta o direcţie pentru dezvoltarea legăturilor bilaterale.
La rândul său, Hillary Clinton a precizat că această vizită va fi extrem de importantă pentru întărirea cooperării chino-americane.
Cei doi au efectuat un schimb de opinii în legătură cu situaţia din Peninsula Coreeană, dosarul nuclear iranian şi alte probleme internaţionale şi regionale de interes comun.