Ziarul nord-coreean Rodong Sinmun a dat luni publicităţii câteva articole prin care a solicitat dialogul între Coreea de Nord şi Coreea de Sud pentru îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale.
În articole se arată că noul deceniu al secolului 21 trebuie să fie "anii plini de speranţe" şi "anii pentru realizarea unirii şi prosperităţii" pentru încheierea tragediei de dezmembrare a naţiunii. În acest context, Phenianul şi Seoul trebuie să destindă situaţia încordată pentru realizarea concilierii şi solidarităţii naţionale şi menţinerea păcii.